Daniela Stoian

Proiectul I WANT TO BE A ROMANIAN CONTEMPORARY ARTIST contine un discurs artistic pe tema trademark-ului in arta contemporana, mai ales cand este vorba de artisti asa zisi locali si de imaginea ce le apartine. Pentru fiecare din acesti artisti exista trei imagini ce ilustreaza uneori vizual alteori conceptual un subiect, ales ca fiind cel mai reconoscibil sau, dupa caz, mai semnificativ. Spun uneori conceptual pentru ca desi este vorba despre o imagine reconoscibila, scopul nu a este obtinerea unei copii fidele a imagini de referinta ci o constructie care sa duca cu gandul la imaginea initiala, la subiectul conceptual al fotografiei. Contextul este schimbat, insa nu este compliacat cu o latura narativa. Procesul reproducerii este complet altul decat cel al reinterpretarii, la cel din urma fiind necesare atat intelegerea cat si contextualizarea elementelor, atat conceptuale cat si vizuale ale unei imagini. Fotografiile sunt facute in stilul snapshot pentru a de senzatia unor situatii pur intamplatoare in care se intalnesc aceste trademark-uri ale artistilor romani contemporani.

Proiectul contine si o latura ludica, aceasta latura indemnand la o atitudine relaxata fata de fotografia de arta, ca un joc in care caut reconoscibilul altcuiva pentru a descoperi o linie constanta proprie , pentru a descoperi cu care din subiecte sau abordari pot relationa cel mai usor si in final pentru a ma „autoincadra” intr-o linie descendenta pe scena artei contemporane fata de artistii citati.

Am pornit acest demers prin constatareaca in fotografia de arta contemporana procesul de invatare nu se poate face prin aplicarea acelorasi metode folosite de alti artisti plastici deja consacrati, care pot fi considerati „role-model” al sucesului in arta.

Am vrut atunci sa simulez in mod exagerat o descendenta a mea in relatia maestru discipol cu diferiti artisti de pe scena fotografiei contemporane romanesti a caror tip de imagine imi infuenteaza poate, formarea unui tip de imagini propriu mie. Este inteles faptul ca nu sunt influentata excusiv de artisti romani, dar in spatele acestui demers este o discutie despre succes in lumea fotografiei contemporane romanesti adica, pe un plan oarecum local, despre personalitatile apreciate aici. Dar ce le da unor artisti romani aceasta „apreciere locala” ? Eu cred ca aprecierea aceasta vine odata cu aprecierea internationala, mai ales in contextul actual, in care expunerea in galerii din afara tarii este mult mai facila decat inainte. Succesul international al unui artist local nu poate fi comparat cu succesul unor personalitati ale caror imagini au devenit un trademark pe plan mondial.

M-am intrebat atunci care ar fi trademark-urile artistilor romani, care ar putea fi acele elemente pe care oriunde le-ai vedea ti-ar aminti de artistul respectiv. Raspunsul a venit odata cu cautarea acestora, pe un traseu logic, dupa cum urmeaza:

Trademark-ul este ceva ce tine de notorietatea unei imagini, iar acest lucrul apare datorita promovarii imagini respective. Intrata in constiinta publicului ea devine o referinta pentru un public mare si va face parte din universul reprezentarilor acestuia, adica devine un simbol. Numele unui artist ajunge in sistemul de referinta odata ce tipul lui de imagine ajunge un simbol, si viceversa. Fara o promovare eficienta, nici artistul si nici imaginea lui nu pot ajunge la acest stadiu. Promovarea aceasta insa vine mai intai cu aprecierea artistului de catre publicul avizat, care este un public mai restrans si apoi de un public mai numeros odata cu expunerea lucrarilor, deci cu vizibilitatea pe care o
are artistul pentru publicul mare.

Prin urmare, elementele din imaginile artistilor nu pot ajunge simboluri decat odata cu promovarea si cunoasterea lor de catre public, pana atunci fiind sisteme de referinta doar pentru un public foarte mic, care apatine domeniului artei.

Desigur ca elementele sunt alese subiectiv, poate ca sunt doar niste elemente cu care eu am putut sa relationez mai cu usurinta, insa subiectivismul e o parte atat de importanta a artei incat nu ma feresc de el, mai ales pentru ca este vorba de remake.

In multe cazuri remake-ul este folosit ca un mijloc de protest impotriva unor imagini foarte cunoscute si mai ales a realitatii din spatele lor, deaceea am vrut sa specific faptul ca acest proiect nu se vrea in nici o masura un protest indreptat artistilor , sau lucrarilor lor. Daca ar fi o latura protestatara in acest proiect ar fi exact faptul ca in ceea ce priveste fotografia, artistii plastici sunt promovati foarte putin, iar spre publicul larg sunt prezentati fotografii de tabloide si reviste glossy, care nu incearca nici sa educe gustul nici sa aduca nimic nou privitorului, ci ii da exact ceea ce asteapta.